Există două aspecte importante în materie de înfrumusețare pe care le are în vedere orice persoană îngrijită. Procesul de epilare definitivă prin care se dorește îndepărtarea părului din zonele nedorite și limitarea creșterii lui raportată la durata de timp până la necesitatea repetării procedurii, respectiv prevenirea sau estomparea multor riduri a căror apariție este inevitabilă.
Pentru ambele fenomene există soluții și procedee pe care le putem face acasă și la salon astfel încât să ne conservăm frumusețea pe termen lung. Dacă acasă putem interveni prin procedee cosmetice uzuale, cum ar fi epilarea clasică cu lama. La salon putem face o epilare definitivă cu efect de lungă durată. La salon, toate procedurile îți vor economisii timpul, iar la sfârșit te vei putea răsfăța cu un masaj facial relaxant.
Ce presupune o epilare definitivă
Tratamentul de epilare definitivă este o opțiune populară pentru îndepărtarea părului nedorit, deoarece oferă o soluție de lungă durată sau chiar permanentă. Acest procedeu utilizează energie luminoasă sau laser pentru a distruge foliculii de păr, împiedicând astfel regenerarea părului. Unul dintre principalele avantaje ale epilarii definitive este timpul redus necesar pentru îndepărtarea părului nedorit. În timp ce alte metode precum epilatul cu ceară sau utilizarea aparatelor electrice necesită aplicarea regulată și repetată, epilarea definitivă poate fi finalizată într-un număr limitat de ședințe.
De asemenea, intervenția de epilare definitivă este mai puțin dureroasă decât alte metode de îndepărtare a părului, iar efectele sale sunt de lungă durată sau permanente. Ceea ce reduce necesitatea de a utiliza alte metode de îndepărtare a părului și costurile asociate acestora. Cu toate acestea, epilarea definitivă poate fi costisitoare, necesitând un număr de ședințe pentru a obține rezultate optime. De asemenea, aceasta poate fi dureroasă în timpul procedurii, iar unele persoane pot avea nevoie de anestezie pentru a tolera durerea. Înainte de a opta pentru epilare definitivă, este important să discutați cu un specialist în domeniu pentru a vă asigura că sunteți candidatul potrivit pentru această procedură și pentru a înțelege riscurile și beneficiile asociate cu aceasta.
Cum contribuie un masaj facial la atenuarea ridurilor?
Un semn al îmbătrânirii pielii sunt prezența multor riduri care pot apărea mai devreme sau mai târziu, începând aproximativ cu vârstă de 25 ani. Pentru că odată apărute ele nu pot fi șterse cu ușurință, specialiștii Halo Beauty recomandă ca măsuri de prevenție alegerea unei rutine de îngrijire adecvate care să nu influențeze negativ pielea și să accelereze procesul de îmbătrânire. Acidul hialuronic și folosirea unei creme hidratante vor contribui intens la menținerea unei elasticității optime, dar produsele cosmetice nu sunt o soluție definitivă pentru a șterge rapid semnele de îmbătrânire care devin tot mai vizibile odată cu trecerea timpului.
Prin intermediul unui masaj facial, glandele vor contribui la secreția de colagen, o substanță care se regăsește deja în piele și care asigura elasticitatea și fermitatea acesteia, mod prin care se va observă printre beneficii, prevenirea apariției precoce a anumitor riduri și estomparea liniilor fine, respectiv a ridurilor. Se recomandă să realizați o epilare definitivă doar după regenerarea celulară. Un masaj facial contribuie totodată și la stimularea unei bune circulații sangvine. Dat fiind că la nivelul pielii se vor acumula o serie de substanțe și nutrienți necesari, finalul va fi o piele care beneficiază și de mai multă strălucire.
Efectele sunt și mai intense atunci când masajul se realizează de profesioniști precum cei de la Halo Beauty, cu ustensile speciale, de exemplu, cu anumite role sau dispozitive de masaj non invazive și este efectuat pe perioade mai îndelungate de timp, de exemplu, minim 30-60 minute. Alături de creme, uleiuri sau seruri ideale pentru fiecare tip de piele în parte, hidratante care previn apariția de riduri. Căci acestea vor pătrunde mai adânc în ten și vor sprijini obținerea efectului mult visat – un chip mai tânăr, mai neted și mai uniform. Tehnologia avansată la Halo Beauty este găsită și în aparatele de epilare definitivă.
De ce este indicat să apelezi la un masaj facial executat la salon?
Cu puțină disciplină, ne putem găsi acasă câteva clipe libere pentru a ne realiza zilnic sau cel puțin o dată pe săptămână un masaj facial. Însă, multitudinea de lucruri de făcut și distragerile care apar te pot încuraja să amâni în mod inevitabil un astfel de moment de răsfăț care contribuie la relaxare trup și suflet. Atunci când îți faci o programare la salon ajungi să iei lucrurile mai în serios și te poți lasă în voia specialiștilor cu experiență pentru realizarea chiar și a operației de epilare definitivă Halo Beauty care știu cu precizie care sunt nevoile pielii tale.
Beneficiezi instantaneu de o diagnoză gratuită a feței și afli pe această cale care sunt problemele cheie, ce anume faci greșit când vine vorba de rutină de îngrijire, cum să-ți îmbunătățești ritualul adus zilnic pielii tale, dar și multe alte sfaturi care să te ajute să-ți menții pielea cât mai tânăra și suplă, un timp îndelungat. Ulterior, profesioniștii în masaj și în epilare definitivă Halo Beauty vor avea grijă pe parcursul ședinței să tonifieze fiecare zona a fetei în parte fără a omite nici unul dintre punctele cheie. Vor folosi inclusiv tehnici specializate și instrumente care să stimuleze secreția tuturor substanțelor benefice pentru piele.
În plus, pe termen lung și efectuat în mod regulat, vei observa că masajul facial va avea efecte benefice nu doar asupra tenului și în combaterea a o mare parte din riduri. Acesta te ajută și să-ți creezi o rutină personalizată de îngrijire cu și despre tine, momente în care poți pune pe pauză stresul și agitația din viața de zi cu zi. Stresul a devenit unul dintre cei mai importanți factori care contribuie la apariția semnelor de îmbătrânire, dar și a altor afecțiuni curente existente inclusiv la nivelul organismului.
Ai decis că și tu meriți un moment de răsfăț? Halo Beauty te așteaptă să-ți programezi propria sesiune de iubire cu și despre chipul tău, prin intermediul căreia poți să atenuezi aspectul neplăcut a prezenței de riduri, să scapi de părul nedorit prin epilare definitivă, să te bucuri de tratamente faciale numeroase pentru a combate toate problemele pielii tale și multe altele.